Oamenii, de la începutul existenţei lor, caută prietenia absolută, cu acea persoană ori fiinţă care să le fie veşnic alături şi în care să poată avea încredere, orice ar fi.
Apoi a venit El, ce s-a făcut om şi S-a coborât din ceruri întru mântuirea lor, întru iertarea păcatelor lor, întru iubirea lor.
Dumnezeu există şi ei L-au întâlnit.
Generaţii după generaţii de la venirea Lui, oamenii L-au ponegrit, L-au respins, au refuzat să creadă în El. Doar uneori, în momentele lor de mare tensiune, de grea încercare, L-au recunoscut şi I-au cerut ajutorul.
Dumnezeu există şi ei L-au întâlnit.
Într-o dimineaţă cu un cer înnorat, am văzut ceea ce toţi văd o singură dată în viaţă: lumină, întuneric, dragoste, ură, bine, rău, frumos, urât, toate sub un singur nume:Dumnezeu.
Dumnezeu există şi mi s-a arătat.
Apoi am văzut lumina zilei. Am înţeles cuvintele muritorilor de-un neam cu mine, am început să zâmbesc, am încetat plansul, am alungat durerea pricinuită de luarea mea bruscă din locul meu bine stabilit în ceruri, transformând tragedia existenţei într-o bucurie. Am îndurat vorbe grele, trădări, dureri fizice, psihice, am trecut cu fruntea sus peste toate şi am evoluat.
Dumnezeu exista si eu L-am întâlnit.
L-am văzut acolo unde alţii nu-l văd. L-am vazut în covorul de frunze de toamnă, aurii, portocalii, uscate. L-am văzut în veveriţa fricoasă ce urcă speriată în copacul cel mai apropiat, L-am văzut în prima ninsoare din an, în primul zămbet de pe chipul meu, în primul prieten adevărat, în fiecare om şi fiinţă din jurul meu, în prima privire fericită de după o trădare suferiă, în valurile mării ce îmi bucură pielea pe nisipul arzând, în prima stea răsărită în noapte.
Dumnezeu există şi eu Îl întâlnesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu