Autoportret-varianta a doua! :)

Cum ar spune mama, sunt doar un “boţ cu ochi”..Însă, în calitate de boţ, pot afirma că sunt mult mai mult de atât: sunt Alexandra Maxim, cea cocoţată pe scaunul din a treia bancă de la perete, cufundată până la refuz în lectura, cu muzica sunând cu putere în caştile de pe urechi. O oarecare fată, dacă e să ne gândim mai bine. Am 17 ani. Zi de zi parcurg acelaşi drum de acasă la şcoală: iau tramvaiul până în Piaţa Unirii, mă întâlnesc cu aceeaşi colegă de clasă cu care stau şi la şcoală şi, apoi, printre cuvintele izvorând cu nerăbdare din gurile amandurora, ajung în institut. Apoi, după ce termin orele, acelaşi drum este parcurs în sens invers, pe jos, bucurându-mă de muzica din caşti, de ploaie, de ninsoare, sau de razele fierbinţi de soare.
S-ar putea spune că sunt obsedată de muzică...dar ar fi greşit. Iubesc tot ce este frumos, iubesc muzica de calitate, chiar dacă uneori îmi clătesc urechile cu ceva mai puţin valoros, dar care corespunde stării de spirit de la momentul respectiv. Iubesc tot ce înseamnă vieţuitoare estetică (blană, patru picioare-în niciun caz mai multe-, urechiuşe, eventual o coadă).
De asemenea, iubesc arta. Îmi place să desenez şi, uneori, mă şi pricep. Îmi place să scriu şi, uneori, scriu şi bine. Dar, cel mai mult, imi place să joc teatru, pasiune deprinsă de mică, dar pusă în practică numai de doi ani si un pic.
Dacă ar fi să trebuiască să mă caracterizez într-un singur cuvânt, ar fi cea mai mare provocare a existenţei mele. În schimb, am câteva cuvinte care sunt perfecte: optimistă, prietenoasă, indulgentă şi creativă.

p