Speranţă

Orizontul se scaldă în speranţă,
Se lasă greu pe umerii slăbiţi
Ai singurătăţii mele fără viaţă.

Se sprijină pe arbori şi pe flori,
Pe urmele de ruj de pe obrazu-ţi,
Pe zâmbetul ce l-ai lăsat în urmă.

Se scaldă-n marea nemuririi tale,
Tu, muz-a conştiinţei mele,
Pierdută-n zorii cei de ieri.

.x

Lacul zâmbeşte dinspre lebede,
Apăsat de temniţa ecoului
Paşilor pierduţi pe malul său,
                                    Şi tace.

Şi geana-i pare fermecată
Cum tace-asurzitor şi parcă
Se pleacă-n cunoştinţă mută,
                                   Şi tremură.

Şopteşte într-o limbă moartă
Ori, poate, fermecată, secrete
Ce numai el le ştie,
                                   Şi parcă râde.

Mwreaw.x

Din ale tale braţe, încet eu mă desprind
Căci muza ta e alta şi parc-o văd zâmbind,
Făcând tot ce-i posibil să te recucerească,
Gesticulând acut şi vrând să îţi vorbească.

Şi cine sunt eu, oare, să stau în a ei cale?
Când ea ajuns-a-aici cu mult 'naintea mea
Iar tu, necunoscând, sau poate din mirare
Ai hotărât naiv, plăpând, a i te da.

Din două, numa' una-i bună şi-a inimii câştigătoare
Problema, însă,-i alta: cin' să fie oare?
O ea persuasivă? O eu domoală în manifestare?
O fi având muniţie, dar eu nu sunt luptătoare.