.x

Lacul zâmbeşte dinspre lebede,
Apăsat de temniţa ecoului
Paşilor pierduţi pe malul său,
                                    Şi tace.

Şi geana-i pare fermecată
Cum tace-asurzitor şi parcă
Se pleacă-n cunoştinţă mută,
                                   Şi tremură.

Şopteşte într-o limbă moartă
Ori, poate, fermecată, secrete
Ce numai el le ştie,
                                   Şi parcă râde.