Ai plecat.x

Se scurge timpul
Odată cu el te scurgi şi tu
Pleci ca nisipul
Nu priveşti în urmă, pleci şi tu

Se duce vara,
Cu ea te urci în tren şi pleci şi tu
Pleci ca şi seara,
Când ne-am sărutat
Da, pleci şi tu

Nu mai pot să te visez,
Am ochi iar pustii şi reci
Tac şi plând te văd cum pleci
Nu mai eşti, iar mă-ntristez

Mi-ai dat zâmbet şi speranţă
Mi-ai dat ochi-ţi plini de viaţă,
Acum pleci cu tot ce am
Tot ce fac îl fac în van.

Tu ai plecat,
Am strâns în braţe un alt corp
Dar l-am lăsat,
Nu simt nimic, ma simt un mort

Au trecut doar patru zile,
Patru dimineţi pustii
Scurs-a sufletul din mine
Mă uit spre zări să văd de vii.

Pe naiba.x

Stai şi cauţi în trecut
Nu laşi morţii să se odihnească
Nu eşti vesel c-ai avut
Toţi cei vii încep să te ocolească.

Valuri negre te cuprind
Încă simţi dureri mult prea negate
Ai tăi mereu te surprind
Trăind iar clipele de mult fumate.

Crezi că n-ai să mai iubeşti?
Pe naiba! (găseşti tu alta)
Simţi că fără ea nu poti să mai trăieşti
Nu vrei să mai ştii nimic
La naiba!(cu toate fetele astea)
Ai încetat să te mai mişti, îţi e prea frig..

What does 18 mean?

Mă gândeam recent că am aşteptat 18 ani sa ajung majoră. Şi uite-mă aici. 18 ani şi două săptămâni chiar. Da, am aşteptat două săptămâni să mă obişnuiesc cu ideea şi să incep să simt că e o diferenţă între 17 şi 18 ani. Şi...unde e? Da, păăăăăi...nu e. Adică, ok, simt..nu, nu simt, conştientizez că în momentul de fată mă pot duce în Tavernă să beau o bere, să arăt buletinul şi să ştie toţi că fac asta legal. Conştientizez că dacă fac vreo trăsnaie, eu răspund pt faptele mele, că sunt adult, vorba aia. Conştientizez că pot să muncesc dacă vreau. Pe de altă parte...de când am făcut 18 ani...m-am dus în Tavernă să beau o bere? Nu. După ce m-am plâns atâta timp, acum realizez că nu am când. Am muncit, ce-i drept, pe ici, pe colo, am făcut nişte bănuţi ai mei cu care să-mi achiziţionez ceva chestiuţe, n-am facut nicio trăsnaie şi n-am făcut aproape nimic din ce-mi propusem să fac chiar în prima zi de om major. De ce? Pentru că n-am avut timp. Oare asta e de fapt marea schimbare la 18 ani? Faptul că se umple orarul într-atât încât nu mai simt nici măcar plăcere în a ieşi? Asta e marea diferenţă? Dacă asta e,atunci cred că e interesant, la urma urmei. Economisesc timp, bani şi energie, pe care le canalizez spre altceva. Dar...i was supposed to feel it in another way, wasn't i? I was supposed to have more fun. Ideea principala cred că e că programul e încărcat din cauza anului final de liceu la care iau parte. Ce pot spune e că...eu cresc. Şi e bine. Cred. I kind of like it, anyway. :D

Ce inseamna sa fii erou

Multi stam si ne uitam la filme total neinspirate, dar care au menirea de-a ne face sa zambim, sa uitam o clipa de problemele noastre, sa intram in pielea personajelor si sa zburam intr-o alta lume. Dar daca hiperbolizatii "super eroi" sunt doar niste masti care sa manipuleze omenirea sa cumpere chestii cu imaginile lor pe ele? Adevaratii eroi sunt saracii care reusesc sa traiasca din putinul pe care il au. Adevaratii eroi sunt cei care isi iau inima in dinti, respira adanc si rad dupa orice necaz. Adevaratii eroi sunt cei care nu isi plang de mila, ci actioneaza spre remedierea situatiilor, fara a fi inzestrati cu dumnezeu stie ce "super puteri de super eroi". Hai sa fim si noi eroi!

Alien like you

M-am gandit destul de des in ultima vreme cum ar fi sa dau peste un om pe strada intr-o zi si sa-mi spuna "Buna, Alexandra, stiu ca ai avut niste probleme in trecut, vino la adresa de pe cartea de vizita si vorbim"...oare cum as reactiona? Sunt destul de nebuna sa-i urmez sfatul sau prea ignoranta sa ma interesez catusi de putin de el? Ei bine, presupunand ca m-as duce, s-ar ajunge la un moment in care el imi ofera posibilitatea sa ma intorc in trecut sa-mi repar greselile, atata timp cat imi modific doar trecutul meu nu si pe al celor din jur si, de asemenea, neavand voie sa cumpar bilete la loto :)) (this is funny). Well, as vrea sa schimb ceva la trecutul meu? Da. Dar daca mi-as schimba trecutul, prezentul meu ar fi si el altfel? Daca da, cum? Nu stiu, am urmarit doua sezoane din Being Erica in trei zile si nu am ajuns la nicio concluzie...sa vedem sezonul 3. Enjoy!

Autoportret-varianta a doua! :)

Cum ar spune mama, sunt doar un “boţ cu ochi”..Însă, în calitate de boţ, pot afirma că sunt mult mai mult de atât: sunt Alexandra Maxim, cea cocoţată pe scaunul din a treia bancă de la perete, cufundată până la refuz în lectura, cu muzica sunând cu putere în caştile de pe urechi. O oarecare fată, dacă e să ne gândim mai bine. Am 17 ani. Zi de zi parcurg acelaşi drum de acasă la şcoală: iau tramvaiul până în Piaţa Unirii, mă întâlnesc cu aceeaşi colegă de clasă cu care stau şi la şcoală şi, apoi, printre cuvintele izvorând cu nerăbdare din gurile amandurora, ajung în institut. Apoi, după ce termin orele, acelaşi drum este parcurs în sens invers, pe jos, bucurându-mă de muzica din caşti, de ploaie, de ninsoare, sau de razele fierbinţi de soare.
S-ar putea spune că sunt obsedată de muzică...dar ar fi greşit. Iubesc tot ce este frumos, iubesc muzica de calitate, chiar dacă uneori îmi clătesc urechile cu ceva mai puţin valoros, dar care corespunde stării de spirit de la momentul respectiv. Iubesc tot ce înseamnă vieţuitoare estetică (blană, patru picioare-în niciun caz mai multe-, urechiuşe, eventual o coadă).
De asemenea, iubesc arta. Îmi place să desenez şi, uneori, mă şi pricep. Îmi place să scriu şi, uneori, scriu şi bine. Dar, cel mai mult, imi place să joc teatru, pasiune deprinsă de mică, dar pusă în practică numai de doi ani si un pic.
Dacă ar fi să trebuiască să mă caracterizez într-un singur cuvânt, ar fi cea mai mare provocare a existenţei mele. În schimb, am câteva cuvinte care sunt perfecte: optimistă, prietenoasă, indulgentă şi creativă.

p

Autoportret

Sunt momente în viaţă când simţi că nu mai poţi îndura nimic, că nu-ţi mai găseşti zâmbetul demult pierdut, undeva într-o noapte de iarnă, că ochii tăi sunt goi, de sticlă, că sufletul tău a plecat odată cu prima rază de soare din primăvară..
Dar dacă acea rază de soare eşti tu? Dacă sufletul tău e în tine, ascuns bine sub carţile eului tău? Dacă ochii tăi par de sticlă din cauza luminii de dincolo de oglinda lor? Dacă zâmbetul tău e prea larg ca să-l poţi vedea?
Acum imaginează-ţi că tu eşti eu! Eu sunt zâmbetul, eu sunt ochii fericiţi, eu sunt sufletul, eu sunt raza ta de soare!

Dumnezeu există şi eu l-am întâlnit

Oamenii, de la începutul existenţei lor, caută prietenia absolută, cu acea persoană ori fiinţă care să le fie veşnic alături şi în care să poată avea încredere, orice ar fi.
Apoi a venit El, ce s-a făcut om şi S-a coborât din ceruri întru mântuirea lor, întru iertarea păcatelor lor, întru iubirea lor.
Dumnezeu există şi ei L-au întâlnit.
Generaţii după generaţii de la venirea Lui, oamenii L-au ponegrit, L-au respins, au refuzat să creadă în El. Doar uneori, în momentele lor de mare tensiune, de grea încercare, L-au recunoscut şi I-au cerut ajutorul.
Dumnezeu există şi ei L-au întâlnit.
Într-o dimineaţă cu un cer înnorat, am văzut ceea ce toţi văd o singură dată în viaţă: lumină, întuneric, dragoste, ură, bine, rău, frumos, urât, toate sub un singur nume:Dumnezeu.
Dumnezeu există şi mi s-a arătat.
Apoi am văzut lumina zilei. Am înţeles cuvintele muritorilor de-un neam cu mine, am început să zâmbesc, am încetat plansul, am alungat durerea pricinuită de luarea mea bruscă din locul meu bine stabilit în ceruri, transformând tragedia existenţei într-o bucurie. Am îndurat vorbe grele, trădări, dureri fizice, psihice, am trecut cu fruntea sus peste toate şi am evoluat.
Dumnezeu exista si eu L-am întâlnit.
L-am văzut acolo unde alţii nu-l văd. L-am vazut în covorul de frunze de toamnă, aurii, portocalii, uscate. L-am văzut în veveriţa fricoasă ce urcă speriată în copacul cel mai apropiat, L-am văzut în prima ninsoare din an, în primul zămbet de pe chipul meu, în primul prieten adevărat, în fiecare om şi fiinţă din jurul meu, în prima privire fericită de după o trădare suferiă, în valurile mării ce îmi bucură pielea pe nisipul arzând, în prima stea răsărită în noapte.
Dumnezeu există şi eu Îl întâlnesc!

Pentru el.x

Aş vrea să pot să te iubesc
Atât de mult pe cât vrei tu.
Aş vrea să pot să-ţi dăruiesc
Orice, să nu-ţi zic niciodată nu
Aş vrea să fiu întotdeauna
Pe-al tău cer soarele, ori măcar luna
Aş vrea să zbor cu-aripi de nor
Aş vrea să ştii şi tu ce numesc eu dor
Aş vrea durerea să mi-o ştergi
Din nou, cu buzele-şi curate
Ori a mea taină s-o-nţelegi
Şi să mă-nnebuneşti cu sărutări furate


Dar te iubesc mai mult decât ai vrea
Mai mult chiar decât ai putea-nţelege
Cât despre dăruirea mea...
Ce-ar fi să vii?...vino de mă culege!
Eu să fiu întotdeauna pe al tău cer
Soarele ori luna?!
Dar eu sunt doar femeie...
Femeie pot să-ţi fiu numa'.
Să zbor nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu
Nu vreau să am aripi de nor
Nu vreau să pot departe să-ţi mai fiu
Nu vreau să zbor!
Iar despre taina mea...tu să poţi a o-nţelege?!
Tu eşti bărbat, tu vino doar de mă culege!

Frumusetea!

Frumusetea? Cum ar spune mama, frumos e ce ii place lui, nu ce e frumos. In cazul acesta, cum ar putea sa ma ajute frumusetea in relatiile cu ceilalti, daca, automat, EU ii spun frumusete, deci e frumos pentru MINE si nu pentru ei?

Intr-o lume cruda, in care fiecare isi urmareste scopul si doar, doar de-ar mai obtine ceva pentru sine, am invatat inca de la o varsta frageda sa ajung unde vreau, unde trebuie si unde e locul meu, fara a-i rani prea mult pe altii. Astfel, am invatat sa ma folosesc de ceea de mi-a dat Dumnezeu, adica frumusetea, universala de aceasta data, de femeie. Stiu toate doamnele, de altfel, secretul frumusetii: un dispozitiv pentru regenerarea ochilor, ca sa arati ca dupa 8 ore dormite (e lucru bine stiut ca femeile abia apuca sa doarma cateva ore pe noapte), un fond de ten bun care sa-ti uniformizeze tenul, un rimel super magnific, un ruj hidratant, dar nu foarte tipator, in fine, tot ce trebuie pentru un machiaj perfect si cat mai natural. Si punctul forte: niste pantofi fini, stilati, cu toc inalt, care sa-ne ofere siguranta si curaj pentru a ne invinge timiditatea si a merge exact unde ne este locul: in varf!
Nu am avut prea multa experienta cu job-urile, dar, pana acum, aceste secrete si, bineinteles, atuul ca sunt o femeie frumoasa m-au ajutat in cariera. Nu pentru ca nu as fi fost capabila sa ma descurc doar cu intelectul, dar este evident ca o femeie frumoasa are mult mai multe sanse la un interviu decat una urata.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a inzestrat cu frumusetea mea, care nu e mereu cine stie ce, dar este, si multumesc tuturor firmelor de cosmetice care ma ajuta sa raman asa!
Iata si niste fotografii cu mine, ca sa las la aprecierea dumneavoastra daca frumusetea mea este doar din punctul meu de vedere sau daca a avut motive serioase sa ma ajute pana acum in viata!

Aspectul conteaza NUMAI pentru sine!

Prejudecati? Off, oamenii din ziua de azi... Da, exista multe prejudecati pe tema culorii parului, dar eu, una, nu jonglez cu acest tip de prejudecati. Problema, astazi, este modul in care privesc oamenii lucrurile, intr-un mod rautacios, care merge pe principiul "aspectul conteaza cel mai mult". Nu spun ca nu este un factor important, dar nu ar trebui sa fie in nici un caz un factor decisiv. Cat despre modul in care m-a ajutat pe mine culoarea parului... (nu vorbesc despre coafura, pentru ca sunt adepta stilului casual, parul lasat liber sau strans intr-o coada lejera, evident, la spate).
Cand am terminat gimnaziul, eram genul acela de fata de 14 ani care crede ca tot ce zboara se mananca, genul de fata micuta, grasuta, naiva, eh, stiti si voi cum e la 14 ani. In orice caz, cand am ajuns la liceu, am inceput sa slabesc, mi-a crescut podoaba capilara considerabil si mi-am luat-o in fata de indeajuns de multe ori, incat sa nu mai fiu asa naiva. Cu toate acestea, ramasesem cu complexe de inferioritate din timpul gimnaziului si nu ma vedeam ca pe o cine stie ce frumusete.
Pe de alta parte, o vedeam pe ea, colega din banca din fata: cu forme, nu cine stie ce frumoasa, dar atitudinea ei ma facea sa o vad foarte frumoasa, inalta (sau cel putin mai inalta decat mine), cu succes la baieti... stiti voi, genul de fata perfecta, ce are tot ce vrea. Ca un plus, era vopsita roscata. Azi-asa, maine-asa, am decis ca era cazul sa nu mai fiu aceeasi Alexandra dintotdeauna si ca trebuie sa schimb ceva la mine... hainele? Nu! Stilul sport e confortabil si imi place (am schimbat mai apoi si hainele). Caietele roz cu ceva mai sobru? Hmm, poate... Prietenii? Ah, cum sa-mi schimb prietenii, doar sunt prieteni! Sa ma tund putin? Nuuuuuu! Categoric NU! "Heeeei, as putea sa-mi schimb culoarea parului".
Dupa o munca de convingere extenuanta si aproape interminabila cu mama, am luat-o "de manuta", cum s-ar spune, si am mers intr-un magazin unde, printre altele, erau si felurite vopsele de par. Am ales o nuanta deschisa de roscat si, entuziasmata pana in maduva oaselor, am platit la casa si am plecat.
In fine, ideea este ca, dupa ce m-am vopsit, ma simteam o alta persoana. Nu e vorba ca s-ar fi vazut mare diferenta, parul meu natural avand o nuanta de castaniu, dar era ideea ca sunt intr-un fel altcineva, ca sunt roscata si ca, daca altii nu vad asta, eu stiu si e deajuns.
A trecut ceva timp de atunci, de cand am mai multa incredere in mine, de cand fac lucrurile mai bine, stiind si gandind ca pot sa o fac, de cand am reusite atat pe plan profesional, cat si pe plan sentimental, de cand, ei bine, am invatat ca sa ma dau cu ruj rosu si sa port tocuri sta in caracterul meu de roscata aproape insesizabil, in caracterul meu de femeie!

Just because!

Tot caut motivele pentru care te iubesc şi sunt atât de departe de găsirea lor, încât mă simt de-a dreptul jenată.Te iubesc pentru că cerul e albastru, pentru că iarba e verde, pentru că soarele luminează, pentru că mă trezesc în fiecare dimineaţă, pentru că!

Niciun titlu.

Zboara peste noapte si alearga spre bratele mele, vino si fii al meu. Lasa lumea, fii dusmanul cerului. Oh, te rog, intoarce-te impotriva firii si stai doar cu mine.Lasa pasarile sa cante si in intunericul zilei saruta'ma cu patima. Uraste luna, uraste soarele, dispretuieste viata, adora'ma pe mine!

Pilda bogatului si a saracului

Azi la ora de romana, doamna profesoara a inceput o discutie filozofica impreuna cu colegii mei pe baza acestei pilde, de care sunt convinsa ca multi dintre voi ati auzit. Pilda bogatului si a saracului.
[nu pun ghilimele, caci o povestesc eu, din ce-mi aduc aminte din clasa..deci: ]

Cica era odata un om atat de bogat incat nici el nu stia cati bani are. Era [considerat] cel mai fericit om de pe Pamant, avea multi prieteni, dadea petreceri dupa petreceri, traia in lux intr-o casa maaaaaaaare, avea servitori la dispozitie, ce mai, avea o viata pe care multi si-o doresc. Bogatul nu facuse niciodata nimic rau, se multumise sa traiasca asa cum ii permiteau banii. La poarta sa era un sarac.
Intr-o noapte, mor atat bogatul, cat si saracul. La "Judecata de Apoi", bogatul este trimis in iad, iar saracul in rai. Cerand o explicatie asupra hotararii luate de Dumnezeu, bogatului i se raspunde "Da, omule, stiu ca nu ai facut absolut nimic rau in viata ta, dar nici bine nu ai facut. Aveai la poarta casei tale un sarac. De ce nu l-ai ajutat?"



Morala...well, morala ar fi ca daca faci bine te duci in rai. ok, i got it... dar am o intrebare...saracul ce bine facuse in viata lui?[si sa nu ziceti ca a fost trimis in rai pentru ca a suferit in viata, pentru ca e o prostie.] De asemenea, nu se stie modalitatea in care a ajuns el sarac...presupunand ca nu s-a nascut asa. O fi avut si el o casa, o sotie, un copil...daca era un betiv pe care nu l-a mai suportat nevasta acasa dupa ce e batut-o in continuu? bine, probabil ca nu. dar oricum, ideea e ca aceasta pilda prezinta doar personajul vazut ca fiind cel negativ, nu si pe "ingerasul" care a mers in rai. Din start, saracul castiga teren in fata bogatului. Doesn't make sense to me....help, please?

13 septembrie.

Datorita sau din cauza gradului destul de ridicat de egocentrism existent in mine, am sa vorbesc mai intai despre...mine...:)) evident.
Well, nu stiu despre voi, dar eu de 3 zile incoace petrec. Alaltaieri seara am fost la "open mic night" in Clubul Presei si am ajuns acasa la ora 3 dimineata dupa o seara de neuitat, ieri am iesit cu niste prieteni la baut in The Gate si azi cu alti prieteni...sau ma rog,prietene, tot in The Gate,ofc :))
First...ieri. Ahh, nu prea stiu ce sa zic...just:
Thank you guys for loving me,mersi Dexter pentru imbratisari [in apararea mea anunt ca uraste imbratisarile :)) ]. Ahh...:-" love you too, guys :D
Apoi...dudes...a inceput scoala :|
Un an scolar bun tuturor >:D<

this is for you >:D< :*

Noi doi...?

Doua suflete stinghere si un singur vis,
Doua fiinte luptand s-ajunga in acelasi paradis,
Doua minti impovarate de acelasi gand,
Doua aripi separate spre acelasi cer batand...

Doua inimi spulberate, inganand acelasi cant,
Patru maini impreunate, invocand acelasi sfant,
Doua ape-nvolburate de acelasi crunt vifor,
Doua guri contorsionate de acelasi aspru dor...

Contrast

E trist sa stii ca esti strain de propria-ti tara,
Sa fii cea mai rece ploaie din cea mai fierbinte vara,
Sa mergi pe frunze-uscate si sa simti ca te ineci
E trist sa vrei sa fii legat de-un om pe veci.


E trist sa urci simtind ca pici
Si sa tot cazi, crezand ca te ridici
E trist sa nu mai poti sa intalnesti
Pe cine-ar trebui cu-adevarat ca sa iubesti...

Omagiu iubirii moarte

De-un timp incoace-am incetat sa te mai caut
Si ai ajuns sa imi apari pana si-n vise
Te vad in flori, in ape curgatoare, in cantece de flaut
Te vad in fum distorsionat de lumanari aprinse

Ti-aud numele in soapte tainice de vant
Iar ochi-ti ma privesc din curcubeu
Vocea ta il insoteste pe-al liliacului mut cant
Tu esti oriunde, dar unde sunt eu?

Eu am murit cand tu te-ai dispersat
M-am inaltat la ceruri si nu ma poti ajunge
Te-aud din ce in ce mai sacadat
Nimic din ce ai fost nu-mi mai atinge...

Măi fetita proasta...

Începuturile sunt mereu perfecte...acei fluturaşi în stomac, acele priviri pline de iubire, admiraţie şi respect pe care ţi le adreseaza fără oprire, primele săruturi, îmbrăţişări, atingeri, acele mici cadouri cu care te uimeşte mereu...într-un cuvânt, tot ceea ce te face fericită. Mai mult chiar, te face să crezi mereu că va dura pentru totdeauna acel mic bloc de dragoste pe care îl construieşte în jurul tău, iar tu, fetiţă proastă, te laşi minţită într-un stil atât de grosolan.
Dar timpul trece,din ce era mai dulce în bărbatul pe care îl iubeşti au rămas doar declaraţiile, din ce în ce mai rare şi în momente când se simte singur pe lume, abandonat, dispensabil, nefolositor. Nu admite niciodată că în momentele acelea încearcă doar să se convingă pe sine că tu încă mai eşti acolo şi că-l iubeşti în continuare, iar tu, fetiţă proastă, te laşi minţită într-un stil atât de grosolan.
Ce dacă te-a părăsit odată spunând că a găsit pe altcineva? Ce dacă ai plâns ore în şir înainte să te culci şi, din nou, când te trezeai?Ce dacă ochii tăi erau roşii de nesomn şi umflaţi de atâta plâns?Puţin anticearcăn şi erai ca nouă,nu?Preferi să îi găseşti mereu scuze decât să pui capăt relaţiei.Şi ştii ce?Chiar te pricepi! Ai ajuns să (crezi că)îl înţelegi mai mult decât se înţelege el pe sine. Ai ajuns să crezi că acea "altcineva" a fost doar o invenţie a minţii sale şi că atunci când ţi-a răspuns la mesajele în care îi spuneai că încă-l mai iubeşti s-a întors la tine pentru că şi el te iubea...fetiţă proastă!
Ai încercat odată să rupi relaţia, hotărârea ta s-a spulberat în urmatoarele trei minute, chiar când te-a bufnit plansul. De ce mai stai cu el?Crezi că îl mai iubeşti?Crezi că ai motive să suferi atât?Crezi că cineva apreciază chinul prin care treci zi de zi, doar pentru momentele de tandreţe rare dar (crezi tu)perfecte?Nu spera că începutul se va intoarce!Măi fetiţă proată, nu te mai minţi singură într-un stil atât de grosolan! Cât ai să mai înduri?

Be my friend!

De cateva zile incoace marea majoritate a prietenilor mei au plecat...barbiducii la munte si gasca la mare...si am ramas cam singurica...cel mai probabil am sa'mi iau placuta cu "Be my friend.." de la iernat si am s'o proptesc iar, la fel ca anii trecuti, de banca din Gulliver de care am sa ma sudez in asteptarea celor plecati..poate dau peste vreun strain binevoitor care sa se aseze pe aceeasi banca cu mine si cu care am sa pot schimba vreo doua vorbe, poate chiar sa pastram legatura dupa..
Posibil sa li se para unora o prostie ce spun eu aici...ma refer la aceasta...fobie a mea de a ramane singura, dar sincer, stiu foarte bine ca celor care nu au indurat niciodata lupta pentru implinirea unei absurditati li se pare nebunie orice le depaseste slabiciunea si mediocritatea...
I miss you, guys...>:D<